Aceasta este oficial prima mea scrisoare catre tine. Nu stiu ce sa-ti cer, la 5 ani era simplu:    minge, carti povesti, carti colorat, un fratior…..btw that never happened.

Stai calm, nu te mai pun sa alergi dupa papusi Barbie blonde, now they are all bold. In ultimul timp duc lipsa de inspiratie si cred ca asta ar fi un dar bun pentru mine de Craciun. Inspiratie la oameni, idei, initiative, momente sincronizate. Si ca sa nu-ti scape nimic I made a list.

Anul acesta am investit intr-un curs de design de interior si fara pretentii prea mari de la mama natura (stie ca nu am foarte mult talent, insa compensez prin munca), pentru 2011 vreau sa folosesc aceste resurse intr-un proiect interesant. Cu putina inspiratie poate iesi ceva interesant. Al doilea punct pe lista este sa reusesc sa ajung la un curs de NLP , am nevoie de inspiratie pentru a alege furnizorul potrivit si momentul potrivit.

Cel de-al treilea punct contine : rujuri, parfumuri, haine cool, tocuri 10 cm etc …..insa aici cred ca nu-mi lipseste inspiratia. Si ultima inspiratie sa fie pentru prieteni, am nevoie de sincronizari de idei , timp, evenimente, oportunitati sa fiu acolo cu si pentru ei.

Promit sa revin la anul cu scrisoarea de multumire :P

Filmul ne vorbeste despre lucruri simple si ne indeamna sa :

Be there : sa fim prezenti in lucrurile pe care le facem , sa gasim sensul din ele , fara a le condamna la monotonie, plictiseala , banal

Play – mereu am incurajat oamenii sa se joace, jocul ne apropie de copilarie, ne face mai creativi si reda entuziasmul din lucruri.

Make their (your) day – pentru ca stiu ca te simti bine atuci cand ii faci pe altii sa zambeasca , iti propun sa faci din fiecare zi o provocare……sa descoperi ceva nou in fiecare zi.

Choose your attitude –  tu cum stai cu atitudinea fata de tine, viata, prieteni, lucrurile pe care le ai.  Depinde de tine cum raspunzi la provocari.  Poti alege sa fii nefericit , sa fii ghinionist, cel mai scund , cel mai urat, cel mai fara lumina si tot de tine depinde sa fii fericit, placut, frumos.  Make your choice.

Ca  viata este un proces continuu de invatare si ca orice schimbare este un examen care iti testeaza ce ai invatat de la viata pana in acel moment si cum poti aplica in noi experienta. Enjoy it

Din toate sesiunile de training , una mi-a atras atentia in mod deosebit “Legea oglinzii”. Este o lege care ne permite sa ne acceptam atat  partile bune cat si pe cele rele, sa admitem ca avem sentimente altruiste insa in acelas timp si egoiste. Si tot ea nea da luxul de a ne simti bine asa, de a nu avea remuscari , de a invata sa te accepti pe tine asa cum esti tu.

Ideea asta m-a dus cu gandul la increderea in sine, pe care in zilele noastre o intalnesti foarte rar si din ce in mai ascunsa in frustrari sociale. Increderea in sine fiind vaccinul social pentru a avea relatii sanatoase, frumoase , care te ajuta sa te dezvolti si sa scoti ce ai tu mai bun din tine.

Asa ca, toata lumea la vaccin!

Pe vremea acea adoram sa ma trezesc de dimineata , stiind ca peste zi am sa ma intalnesc cu prietenul meu si uram cand se apropia seara stiind ca trebuie sa plec acasa. Acum am mai crescut, lucrurile s-au schimbat  .

Zilele acestea iar m-am gandit la liceu cand , la intrarea in mall s-au apropiat 2 ochi verzi de mine. Aceeasi care ma asteptau in fata scolii, aceeasi cu care mergeam in parc si aceeasi care au disparut prea repede…..pentru un timp.

Ne-am cunoscut la ziua Marthei cand m-a rugat sa deschid usa pentru ea si l-am vazut atunci pentru prima oara. Am stat si ne-am uitat unul la celalalt timp de 15 minute, apoi el a trecut pe langa mine ca si cum nu as fi fost acolo. A felicitat-o pe Martha , a salutat baietii si spre furia mea m-a ignorat toata seara. A doua zi ma astepta timid in fata scolii si cum nu reusea sa-mi spuna nimic, m-a intrebat daca poate sa joace baschet pe teren. De unde era sa stiu?

A urmat o vara frumoasa , plina de amintiri placute, cu plimbari lungi si intarziat acasa.

Imi mai amintesc ca in acea vara  ne-am condus  prietenii  la mare. Am urcat in tren, ne-am luat la revedere si in vagonul gol de alaturi ne-am sarutat pentru prima data.

Acum dupa atata vreme, am  discutat  ca doi adulti seriosi, cu planuri de cariera,  departe de tren si acele vremuri. I-am cunoscut prietena (my favorite part) , am glumit, am povestit despre cunoscuti.  Zambeam amandoi…stingheri , emotionati, incurcati in propriile amintiri.

Luni dimineata m-am trezit cu alarma de la telefon. Simplu, monoton, cotidian. As fi vrut sa ma intorc in saptamana trecuta si sa ma trezesc cu Florin urland la 7 dimineata la usile tuturor “Avem bilete, poftiti la bilete” sau sa mai luam o cina, asa cinste din partea lui.  A fost o saptamana frumoasa in urma careia am vreo 2 luni ce povesti cu prietenii mei. Serile in foisor, petrecerile din Ibiza, proiectele de la cursuri, jocurile de pe plaja, toate astea au luat acum forma unor dosare care ma asteapta pe birou, teancuri de preturi si alte monotonii. Am facut promisiunea ca pana la 35 de ani ne vom vedea cu totii  , in fiecare vara acolo. Pana la vara viitoare, ne amintim de noi din poze si discutii pe messenger.

Diminetile in care ne sunam sa ne intrebam ce ne-au adus cei doi mosi si cadourile dintre noi..care btw inca mai stau in biblioteca mea ca cele mai pret comori, imi lipsesc. Toate astea imi fac dor de iarna, mai ales in zilele astea cand caldura intra in camere si ramane pana noaptea tarziu..aluganta de un dus rece sau puterea ventilatorului. Podu Ros e tot acolo, posta nu si nici noi. Fiecare ne-am indreptat spre drumul nostru si indepartat unii de altii.

Imi lipsesc si prajiturile si dansurile si cadourile si voi.

Aparaea un negru si spunea:

“When you are sick, you turn yellow

When you are mad, you turn red

When you are sad, you turn blue.

And you have the fucking nerve to call me coloured “

Citeam felicitarea primita de la Andreea si Roxana cand am implinit 23 de ani. Sunt ganduri de prietenie si despre  noi, ganduri frumoase si  sper sa le avem de acum incolo, mai mult si mai des.